calendarulzilei.eu

S-a întâmplat în anul 2012

În baza noastră de date, se găsesc 9.151 evenimente, dintre care în acest an 31.

« Anul precedent
Anul următor »


13 ianuarie - A murit Rauf Denktaș, politician și avocat turc cipriot, președinte al Republicii Turce a Ciprului de Nord (1983-2005) (n.27.01.1924). Wikipedia

16 martie - Parlamentul Republicii Moldova îl alege pe Nicolae Timofti ca șef al statului. Wikipedia

28 martie - A murit Ștefan Radof, actor (interpret a peste 60 de roluri în teatru și în film, din filmografie: “Oglinda”, “Războiul de independență”), poet, publicist și om politic (n.01.12.1934). Wikipedia

31 martie - A murit Ion Lucian, actor de comedie în film, radio, teatru, televiziune și voce, dramaturg, epigramist, director al teatrului Excelsior, societar de onoare al Teatrului Național București (filme: „Alo? Ați greșit numărul”, „Rămășagul”) (n.22.04.1924). Wikipedia

6 aprilie - Este declarată independența statului Azawad. Wikipedia

12 aprilie - A murit istoricul literar Gabriel Țepelea, membru al Academiei Române, prim-vicepreședinte al PNȚCD, președinte al Comisiei pentru cultură, arte și mass-media din Camera Deputaților. Ulterior, s-a retras din viața politică și a devenit președintele Societății de științe istorice și filologice (n.06.02.1916). Wikipedia

27 aprilie - Guvernul Ungureanu a căzut în urma adoptării Moțiunii de cenzură intitulate „Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată” organizată de USL, după cel mai scurt mandat din istoria României moderne (doar 78 de zile de la învestire). Moțiunea a fost adoptată cu 235 de voturi „pentru”, iar 9 parlamentari au votat „împotrivă”. Pentru adoptare, erau necesare 231 de voturi. Wikipedia

6 mai - Alegeri prezidențiale în Franța - al doilea tur desfășurat între Sarkozy și Hollande. Președintele ales al Franței, François Hollande, a obținut 51,62% din voturile exprimate, față de 48,38% cât a obținut Nicolas Sarkozy. Wikipedia

10 mai - Un grav accident are loc în Pasajul Lujerului, când un tramvai pe linia 41 lovește altul, oprit în spatele unui alt tramvai, defect. Bilanțul accidentului se ridică la 92 de răniți, 23 fiind răniți grav. Wikipedia

17 mai - A murit Donna Summer (LaDonna Adrian Gaines), cântăreață și textieră americană, care a dobândit o puternică notorietate în perioada disco de la sfârșitul anilor '70 (albume: „Lady of the Night”, „Love to Love You Baby”) (n.31.12.1948). Wikipedia

18 mai - A murit Tatiana Apahideanu, regizor de film de animație și scenograf de teatru (n.13.01.1939).

19 mai - Disidentul orb Chen Guangcheng a plecat din China spre Statele Unite, punând capăt disputei diplomatice dintre cele două superputeri. Wikipedia

22 mai - A murit Irina Mavrodin, profesoară de literatură franceză, traducătoare de limba franceză, poetă și eseistă („Reci limpezi cuvinte”, „Cvadratura cercului”) (n.12.06.1929). Wikipedia

22 mai - Tokyo Skytree este deschis pentru public. Este cel mai înalt turn din lume (634 m) și a doua structură cea mai înaltă din lume, după Burj Khalifa (829,8 m). Wikipedia

25 mai - Are loc Masacrul de la Hula, un atac care a avut loc în mijlocul Revoltei Siriene, în două sate controlate de opoziție din regiunea Hula din Siria. Wikipedia

5 iunie - A murit Ray Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror și mister („Cronici marțiene”, „451º Fahrenheit”) (n.22.08.1920). Wikipedia

10 iunie - În România, au avut loc alegeri locale. Wikipedia

11 iunie - A murit Teófilo Stevenson, boxer cubanez la categoriile grea și supergrea (n.29.03.1952). Wikipedia

12 iunie - A murit Elinor Ostrom, politoloagă și economistă americană, laureată a Premiului Nobel pentru economie în 2009, împreună cu Oliver Eaton Williamson, pentru analiza guvernării economice și limitelor firmelor (n.07.08.1933). Wikipedia

27 iulie - Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Wikipedia

27 iulie - A murit Viorel Sergovici, operator și regizor TV („Domnișoara Christina”, „Un albastru infinit”) (n.29.03.1947). Wikipedia

6 august - Rover-ul Curiosity, trimis de NASA la 26.11.2011, a ajuns pe Marte. Wikipedia

10 august - A murit Ioan Dicezare, pilot militar, unul dintre aviatorii de elită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (n.12.08.1916). Wikipedia

12 august - Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Wikipedia

31 august - A murit poeta Constanța Buzea („Sala nervilor”, „Răsad de spini”) (n.29.03.1941). Wikipedia

18 septembrie - A murit Romulus Vulpescu, poet, scriitor, traducător, editor, publicist și politician („Vechituri & novitale”, „Proze perimate: exerciții de stil”) (n.05.04.1933). Wikipedia

28 septembrie - A murit Alexandru George (George-Alexandru Georgescu), critic, istoric literar, prozator și traducător (n.06.04.1930). Wikipedia

26 noiembrie - A murit Joseph E. Murray, medic chirurg american cu contribuții marcante la chirurgia plastică. În 1990, obține Premiul Nobel pentru medicină, împreună cu E.D. Thomas, pentru contribuțiile în domeniul transplanturilor de organe și de celule, ca metode clinice de tratament. Este întemeietorul Registrului Internațional pentru Transplantul de Rinichi. Realizează, în 1959, împreună cu John Merrill, prima grefă de rinichi între gemeni falși (n.01.04.1919). Wikipedia

6 decembrie - A murit Chadli Bendjedid (în arabă: الشاذلي بن جديد‎), om politic algerian, președinte al statului între anii 1979-1992, fost secretar general al Frontului de Eliberare Națională (n.14.04.1929). Wikipedia

9 decembrie - A murit actorul Iurie Darie („Dragoste la zero grade”, „Începutul adevărului (Oglinda)”) (n.14.03.1929). Wikipedia

25 decembrie - A murit operatorul de film Tiberiu Olasz. Din 1971, se stabilește în Germania (filme: „De trei ori București”, „Contemporanul meu”) (n.02.04.1931).



« Anul precedent
Anul următor »


Pagină generată în 0,068043 secunde.