calendarulzilei.eu
S-a întâmplat pe 15 februarie
În baza noastră de date, se găsesc 9.151 evenimente, dintre care în această zi 50.
1564 - S-a născut Galileo Galilei, fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru heliocentrismul copernican. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne” (m.08.01.1642). Wikipedia
1690 - S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, și Imperiul Habsburgic. În tratat, se stipula că Moldova va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului.
1781 - A murit Gotthold Ephraim Lessing, scriitor și filosof. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să țină seama de dezvoltarea morală și estetică a epocii ("Nathan Înțeleptul", "Laokoon sau despre granițele picturii și ale poeziei") (n.22.01.1729). Wikipedia
1811 - S-a născut scriitorul și omul politic argentinian Domingo Faustino Sarmiento (m.11.09.1888).
1823 - S-a născut Melchisedec Ștefănescu, episcop ortodox și istoric român, politician, membru al Academiei Române (m.16.05.1892). Wikipedia
1834 - S-a născut Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator, dramaturg (m.22.11.1901).
1840 - S-a născut Titu Maiorescu, fondatorul grupării literare și politice "Junimea", întemeietor al criticii românești moderne, membru fondator al Societății Academice Române (m.01.07.1917).
1841 - S-a născut Mihail C. Șuțu, istoric și membru al Academiei Române, unul dintre primii numismați din sud-estul Europei. A fost președinte al Societății Române de Numismatică și a donat întreaga sa colecție de monede și antichități Academiei Române (m.09.07.1933). Wikipedia
1850 - S-a născut pictorul Ion Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Aderent la înnoirile aduse de arta reprezentanților Școlii de la Barbizon, Andreescu este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți peisagiști români (m.22.10.1882). Wikipedia
1851 - S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog și om politic liberal, organizatorul învățămîntului românesc de dupa 1864, vicepreședinte al Academiei Române. Prin elaborarea și aprobarea legii învățămîntului din 1898, a reorganizat învățămîntul de toate gradele. A impus, pentru prima dată în România, obligativitatea învățământului primar și utilizarea acelorași programe școlare la sate și orase. A avut o însemnată contribuție în introducerea noului calendar (m.17.12.1912). Wikipedia
1857 - A murit compozitorul Mihail Ivanovici Glinka (în rusă Михаил Иванович Глинка), creatorul operei clasice ruse ("Ruslan și Ludmila") (n.01.06.1804). Wikipedia
1861 - S-a născut Charles Édouard Guillaume, fizician elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1920 pentru descoperirea unor anomalii în aliajele de nichel-oțel (m.13.06.1938). Wikipedia
1876 - Apare lunar (pînă la 15.05.1876), la București, "Revista literară și științifică", sub îndrumarea lui B.P.Hașdeu si D. Brândză.
1896 - S-a născut medicul Ștefan S. Nicolau, din inițiativa căruia s-a înființat, în 1950, la București, Institutul de Inframicrobiologie. A înființat, la Institutul de Medicină și Farmacie din București, Catedra de Inframicrobiologie, prima din România și din lume. Membru al Academiei Române (m.15.10.1967).
1912 - S-a născut Andrei Lupan, poet și academician moldovean (m.24.07.1992).
1921 - S-a născut scriitorul Valeriu Emil Galan („Bărăgan”, „De la potop încoace”) (m.02.01.1995). Wikipedia
1921 - S-a înființat legația României la Helsinki.
1922 - S-a născut Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician și futurolog american (m.07.07.1983).
1927 - A murit tenorul Traian Grozăvescu (n.21.11.1895).
1927 - S-a născut Dinu C. Giurescu, istoric, membru corespondent al Academiei Române (m.24.04.2018). Wikipedia
1930 - S-a născut, la Chișinău, prozatorul Romulus Zaharia. Din 1988, s-a stabilit în SUA (m.28.06.2006).
1931 - S-a născut poetul Petre Stoica ("Copleșit de glorie", "Prognoza meteorologică") (m.21.03.2009). Wikipedia
1931 - S-a născut actrița britanică Claire Bloom ("Privește înapoi cu mânie", "Frații Karamazov").
1933 - S-a născut Octavian Lazăr Cosma, muzicolog, membru al American Musicological Society.
1933 - A murit Pat O'Sullivan, desenator și producător de film american, creatorul simpaticului pisoi "Felix" din filmele de desene animate (n.22.02.1885). Wikipedia
1933 - S-a născut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, important realizator de emisiuni culturale de televiziune (m.19.08.1998).
1933 - Grevele de la Atelierele "Grivița" din București.
1939 - S-a născut Constantin Stoiciu, prozator și scenarist. Din 1981, s-a stabilit în Canada, unde a înființat Editura "Humanitas". Wikipedia
1941 - S-a născut Doina Curticăpeanu, critic și istoric literar.
1941 - România este inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.
1944 - S-a născut Alexandru Bocăneț, regizor, realizator de filme și emisiuni TV (filmul "Gloria nu cântă") (m.04.03.1977). Wikipedia
1947 - S-a născut Roxana Eminescu, cercetător literar și traducător din literatura lusitană. Din 1981, s-a stabilit în Portugalia.
1949 - Pentru prima oară, "problema lichidării marii proprietăți agricole" apare pe ordinea de zi a ședintelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.M.R. La 03.03.1949, apărea publicat în presă textul Decretului 83, intitulat "Pentru completarea unor dispoziții din Legea nr.187/1945", act normativ apărut ulterior debutului exproprierii și prin care au fost preluate proprietăți care nu făcuseră obiectul exproprierii din anul 1945.
1956 - A murit compozitorul Iuliu Mureșianu (n.29.01.1900).
1956 - S-a născut poetul Aurelian Titu Dumitrescu.
1959 - A murit fizicianul britanic Sir Owen W. Richardson, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1928, pentru munca sa în cadrul domeniului termoionilor și în special pentru descoperirea efectului care îi poartă numele, efectul Richardson (n.26.04.1879). Wikipedia
1960 - S-a născut Stelian Acea, pictor și artist fotograf.
1965 - A murit cântărețul american Nat King Cole (n.17.03.1919). Wikipedia
1965 - A murit compozitorul Emil Monția (n.06.01.1882)
1969 - Inaugurarea liniei ferate electrificate București-Brașov 1.
1970 - A murit pictorul Leon Biju (n.02.02.1880).
1980 - Este lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
1989 - Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul.
1990 - A fost înființată UNITER - Uniunea Teatrală din România.
1991 - A luat ființă "Grupul de la Vișegrad", organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
1995 - România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13.01.1993.
2000 - Președintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, și-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust și a promis că Europa nu va permite nici unuia dintre "membrii săi" să pună în pericol principiile democratice care o definesc.
2000 - A avut loc, la Bruxelles, Conferința Interguvernamentală România-UE, care a lansat, în mod oficial, procesul de negociere a aderării țării noastre la Uniunea Europeană. Wikipedia
2001 - De la această dată, Suedia a renunțat la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români posesori de pașapoarte diplomatice.
2003 - A început vizita oficială în România a președintelui namibian Sam Nujoma (15-18.02.2003), prima de acest fel.
Pagină generată în 0,077245 secunde.