calendarulzilei.eu

S-a întâmplat pe 24 ianuarie

În baza noastră de date, se găsesc 9.151 evenimente, dintre care în această zi 43.

ianuarie
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31
2025
« Ziua precedentă
Ziua următoare »


  • 41 - Împăratul roman Caligula, cunoscut pentru excentricitățile sale și pentru despotism, este asasinat de Garda Pretoriană; este succedat de Claudius. Wikipedia

  • 1458 - Matia Corvin, al doilea fiu al guvernatorului Ioan de Hunedoara, este ales rege al Ungariei. Wikipedia

  • 1679 - Regele Carol al II-lea al Angliei dizolvă Parlamentul. Wikipedia

  • 1742 - Carol Albert de Bavaria devine împărat al Sfântului Imperiu Roman. Wikipedia

  • 1828 - S-a întemeiat, în Grecia, Președinția Greciei. Wikipedia

  • 1848 - La Moara lui Sutter din Coloma, California, s-a descoperit aur; aceasta avea să ducă la Goana după aur din California de la jumătatea secolului al XIX-lea. Wikipedia

  • 1859 - Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizându-se astfel Unirea Principatelor Române. Wikipedia

  • 1862 - Deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamă în mod solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, "Unirea definitivă a Principatelor", iar orașul București este proclamat capitala țării. Wikipedia

  • 1864 - A apărut Legea privind înființarea Curții de Conturi. Wikipedia

  • 1866 - A murit Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba și literatura română și un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocație pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată - "La mormântul lui Arune Pumnul". A alcătuit prima antologie de texte literare românești, "Lepturariul românesc" (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (n.27.11.1818). Wikipedia

  • 1882 - S-a înființat, la București, societatea "Iridența Română", care, din 1883, s-a numit "Carpați". Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.

  • 1889 - S-a născut Victor Eftimiu, dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător, membru al Academiei Române ("Înșir'te, mărgărite", "Omul care a văzut moartea") (m.27.11.1972). Wikipedia

  • 1890 - S-a născut pictorul Petre Iorgulescu-Yor (m.29.04.1939). Wikipedia

  • 1891 - Își începe activitatea, la București, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care a militat pentru alipirea Transilvaniei și Bucovinei la Regatul României. Liga a publicat mai multe memorii privitoare la situația românilor din Austro-Ungaria Wikipedia

  • 1893 - Apare, la București, revista umoristică "Moftul român", condusă de I.L.Caragiale și Anton Bacalbașa. Wikipedia

  • 1905 - S-a născut actorul Grigore Vasiliu Birlic, cu o îndelungată și prestigioasă carieră teatrală în registrul comic (Teatrul Național din București) (filme: "Bădăranii", "Două lozuri", "Steaua fără nume") (m.14.02.1970). Wikipedia

  • 1906 - S-a născut sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române ("Monumentul Victoriei" - Constanța, "Maternitate" - Eforie, "Enescu" - Detroit, SUA) (m.08.08.1982). Wikipedia

  • 1915 - Apare, la Craiova, revista literară "Drum drept", sub conducerea lui Nicolae Iorga. Wikipedia

  • 1920 - A murit Amedeo Modigliani, pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al "Școlii Pariziene" ("École de Paris"), evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, care depășește granițele manierismului (n.12.07.1884). Wikipedia

  • 1924 - Orașul rusesc Petrograd este redenumit Leningrad. Wikipedia

  • 1932 - S-a născut actorul Silviu Stănculescu, cu o bogată activitate la Teatrul de Comedie din București (filme: "Liceenii", "Mircea", "Pe aici nu se trece") (m.23.10.1998). Wikipedia

  • 1932 - Desființarea Ordinului Iezuiților în Spania. Wikipedia

  • 1939 - În Chile, are loc un cutremur cu magnitudine 8,3 grade pe scara Richter. Au decedat 28.000 de oameni. Wikipedia

  • 1941 - S-a născut Neil Diamond, cântăreț, compozitor, muzician și actor american. Cu 38 de melodii în Top 10 al revistei Billboard, Diamond a vândut peste 100 de milioane de înregistrări la nivel mondial, făcându-l unul din bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor. Wikipedia

  • 1945 - S-a născut Silviu Angelescu, profesor universitar de etnologie și folclor, folclorist și romancier. Wikipedia

  • 1946 - Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Aceasta se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă. Wikipedia

  • 1948 - Începe construcția Fabricii de confecții, APACA, din București. La 01.05.1948, fabrica începe să producă. Wikipedia

  • 1950 - S-a născut cântăreața de muzică ușoară Stela Enache. Wikipedia

  • 1950 - S-a născut actorul francez Daniel Auteuil, laureat al premiului pentru cel mai bun actor pentru rolul Harry din pelicula A opta zi, o producție francezo-englezo-belgiană, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1996. Wikipedia

  • 1958 - Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) și Lewis L. Strauss (SUA), anunță public reușita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice ușoare, transformate într-unul greu. Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen. Wikipedia

  • 1960 - Camerunul cîștigă independența față de Franța. Wikipedia

  • 1961 - S-a născut actrița germană Nastassja Kinski. A câștigat un Premiu Globul de Aur pentru rolul personajului de titlu din filmul lui Roman Polanski - Tess (1979). Wikipedia

  • 1965 - A murit Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1953 (n.30.11.1874). Wikipedia

  • 1971 - S-a născut poeta Indira Spătaru („Patinoarul soarelui”).

  • 1972 - În apropiere de Guam, a fost descoperit soldatul japonez Shoichi Yokoi, care a petrecut 28 de ani în junglă, după ce a aflat în 1952 că Al Doilea Război Mondial se încheiase. Wikipedia

  • 1977 - A murit prozatorul Ion Istrati (n.19.01.1921).

  • 1984 - A fost lansat pe piață primul computer Apple Macintosh. Wikipedia

  • 1986 - Are loc prima survolare a planetei Uranus, nava spațială Voyager 2 trecând la 81.500 km de planetă. Wikipedia

  • 1990 - Prin Decretul-Lege nr.40 al CFSN, se adoptă Imnul de Stat al României, "Deșteaptă-te, române" (versuri Andrei Mureșeanu, muzica Anton Pann). Wikipedia

  • 2004 - A început desfășurarea proiectului cultural "Orașul de sub oraș", care a constat în spectacole susținute de actorii Teatrului Masca în stațiile de metrou din București. Wikipedia

  • 2006 - A murit istoricul Gheorghe Platon, membru al Academiei Române, membru fondator al Fundațiilor "Nicolae Iorga", "Nicolae Titulescu", "A.D.Xenopol" (n.26.02.1926). Wikipedia

  • 2010 - Crina „Coco” Popescu, în vârstă de 15 ani, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884 m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deținut de americana Samantha Larson, care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani. Wikipedia

  • 2010 - A murit regizorul Horea Popescu (n.17.12.1925). Wikipedia



  • « Ziua precedentă
    Ziua următoare »


    Pagină generată în 0,074196 secunde.