calendarulzilei.eu
S-a întâmplat pe 8 august
În baza noastră de date, se găsesc 9.151 evenimente, dintre care în această zi 35.
754 - Sfârșitul Sinodului convocat de Constantin al V-lea la 10.02.754, la Hieria, pe malul răsăritean al Bosforului, lângă Calcedon. A fost condamnat cultul icoanelor și s-a hotărât distrugerea acestora (mișcarea iconoclastă). În cadrul celui de-al doilea sinod de la Niceea (787), iconoclasmul a fost declarat erezie și s-a revenit la folosirea icoanelor. Wikipedia
1220 - Suedia este învinsă de triburile estoniene în Bătălia de la Lihula. Wikipedia
1503 - La Holyrood Abbey în Edinburgh, Scoția, regele Iacob al IV-lea al Scoției se căsătorește cu Margareta Tudor, fiica regelui Henric al VII-lea al Angliei. Wikipedia
1570 - Sfârșitul celui de-al III-lea război civil din Franța, prin Pacea de la Saint-Germain-en-Laye. A fost acordată libertatea cultului protestant. Wikipedia
1648 - Pe tronul Imperiului Otoman, Mehmed al IV-lea, în vârstă de șase ani, îi succede tatălui său, Ibrahim I, care a fost răsturnat printr-o lovitură de stat. La vârsta de 45 de ani, Mehmed al IV-lea va fi și el răsturnat de soldații dezamăgiți de cursul Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman. Wikipedia
1769 - Astronomul francez Charles Messier descoperă cometa 1769 Messier. Wikipedia
1826 - Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi hotărăște ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași, unde, din anul 1889, se află racla cu cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Wikipedia
1870 - A avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu cunoscută ca Republica de la Ploiești. Wikipedia
1876 - Thomas Edison primește brevet pentru șapirograf. Wikipedia
1889 - Prin Înaltul Decret Regal 2073, s-a înființat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Școală Superioară de Resbel, în prezent Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Wikipedia
1900 - Matematicianul german David Hilbert prezintă o listă de 23 de probleme matematice nerezolvate Congresului Internațional al Matematicienilor de la Paris. Aceste probleme au o influență mare asupra dezvoltării matematicii în secolul XX. Wikipedia
1919 - În Afganistan, se încheie al Treilea Război anglo-afgan, început la 06.05.1919, ca urmare a unui armistițiu. Wikipedia
1929 - Dirijabilul german Graf Zeppelin începe un zbor-tur în întreaga lume. Wikipedia
1931 - S-a născut Paul Anghel, dramaturg, publicist, prozator, eseist și romancier („Șapte inși într-o căruță”, „Întorcerea morților”) (m.19.05.1995). Wikipedia
1940 - Al Doilea Război Mondial: A fost declanșată ofensiva aeriană germană asupra Angliei. Wikipedia
1942 - Al cincilea film animat a lui Walt Disney, Bambi, a cărui producție a durat aproape cinci ani, are premiera mondială la Londra. Premiera SUA a urmat la 13.08.1942 la New York. Wikipedia
1943 - A murit Haig Acterian, poet, scriitor, regizor și om de teatru de origine armeană (n.05.02.1904). Wikipedia
1945 - URSS a declarat război Japoniei. Armata Roșie a ocupat Manciuria, Coreea de Nord și Sahalinul. Wikipedia
1945 - La Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război naziști în cadrul unui Tribunal militar internațional. La 02.11.1945, tribunalul și–a început lucrările la Nürnberg. Wikipedia
1946 - România a fost invitată oficial, de către Guvernul francez, să participe la Conferința de Pace de la Paris. Wikipedia
1948 - S-a născut Svetlana Savițkaia (în rusă: Светлана Евгеньевна Савицкая), aviator și cosmonaut retras care a participat la mai multe misiuni spațiale sovietice: Soiuz T-7, Soiuz T-5 și Soiuz T-12. A fost prima femeie care a realizat o activitate în spațiul cosmic, în afara vehiculului spațial. Wikipedia
1963 - România semnează „Tratatul privind încetarea experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă”, încheiat la 05.08.1963 între SUA, Marea Britanie și URSS. Wikipedia
1963 - Are loc „Marele jaf din tren” - Trenul poștal de Corespondență a Casei Regale, care călătorea de la Glasgow spre Londra, a fost jefuit de o bandă formată din 15 indivizi, conduși de Bruce Reynolds. Ei au pătruns în tren și au furat 2,3 milioane de lire sterline (echivalentul a aproximativ 53 de milioane de lire sterline în 2019). Treisprezece dintre membrii grupării au fost prinși, judecați și condamnați. Wikipedia
1967 - Crearea Asociației Națiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN). Wikipedia
1969 - Fotograful scoțian Iain Macmillan face fotografia iconică care devine imaginea de copertă a albumului Beatles „Abbey Road”. Fotografia a fost făcută la ora 11:35 și îi arată pe cei patru muzicieni traversând o trecere de pietoni din fața Abbey Road Studios. Primul este John Lennon, urmat de Ringo Starr, Paul McCartney în picioarele goale și George Harrison. În timpul sesiunii foto, care a durat șase minute, Macmillan a realizat șase fotografii; a cincea dintre ele, cea în care membrii trupei merg la unison, a fost aleasă pentru coperta celui de-al unsprezecelea album de studio. Wikipedia
1974 - Președintele Richard Nixon și-a înaintat demisia după ce Camera Reprezentanților a SUA a decis punerea sa sub acuzare în cadrul afacerii Watergate la 27.07.1974. Wikipedia
1981 - Președintele american, Ronald Reagan, a ordonat producerea bombei cu neutroni. Wikipedia
1982 - A murit sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române ("Monumentul Victoriei" - Constanța, "Maternitate" - Eforie, "Enescu" - Detroit, SUA) (n.24.01.1906). Wikipedia
1983 - A murit Emanoil Petruț, actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce (filme: „Ciprian Porumbescu”, „Ultima frontieră a morții”) (n.08.02.1932). Wikipedia
1994 - Prim-ministrul israelian Ițhak Rabin vizitează Iordania pentru prima dată. Wikipedia
1996 - A apărut primul număr al revistei lunare Dosarele istoriei, apărută până în aprilie 2007. Wikipedia
2000 - În cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Shakespeare” de la Gdansk, Polonia, Teatrul Național din Craiova a prezentat spectacolul „Timon din Atena”, în regia lui Mihai Mănuțiu, cu actorul Ilie Gheorghe în rolul principal. Wikipedia
2008 - Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing, încheiate la 24.08.2008. Wikipedia
2014 - Organizația Mondială a Sănătății declară o problemă internațională de îngrijorare pentru sănătatea publică în ceea ce privește Epidemia de Ebola din Africa de Vest. Wikipedia
2022 - A murit Olivia Newton-John, cântăreață pop, compozitoare și actriță australiană de origine engleză, câștigătoare a patru premii Grammy și nominalizată la premiile Globul de Aur (n.26.09.1948). Wikipedia
Pagină generată în 0,585404 secunde.