calendarulzilei.eu
S-a întâmplat pe 4 aprilie
În baza noastră de date, se găsesc 9.151 evenimente, dintre care în această zi 56.
1081 - Alexios I Comnenul devine împărat al Bizanțului, luându-i locul lui Nikeforos al III-lea Botaneiates. Începe astfel dinastia Comnenilor, ai cărei reprezentanți vor conduce Imperiul Bizantin mai bine de un secol. Wikipedia
1147 - Moscova este menționată pentru prima dată în consemnarea istorică, când este numită ca loc de întâlnire pentru doi prinți. Wikipedia
1459 - Tratat de pace între Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) și reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei, recunoașterea suzeranității polone de către Ștefan. Wikipedia
1460 - Ceremonia de deschidere a Universității din Basel, fondată de Papa Pius al II-lea. Este cea mai veche universitate din Elveția. Wikipedia
1581 - După încheierea călătoriei în jurul lumii, navigatorul englez Francis Drake este înnobilat de regina Elisabeta I a Angliei. Wikipedia
1714 - Domnitorul Constantin Brâncoveanu este mazilit la București. Wikipedia
1721 - Robert Walpole devine prim-ministru al Regatului Unit (1721-1742). Wikipedia
1818 - Congresul american a decretat arborarea unui steag cu câte o stea pentru fiecare stat al SUA. Wikipedia
1841 - A murit de pneumonie William Henry Harrison, al nouălea președinte al SUA, devenind primul președinte al Statelor Unite care moare la birou și unul dintre președinții cu cele mai scurte mandate (o lună de zile) (n.09.02.1773). Wikipedia
1877 - Înființarea Societății Științelor Medicale din București. Wikipedia
1877 - S-a semnat, la București, Convenția româno-rusă, care reglementa trecerea trupelor țariste pe teritoriul României spre frontul din Balcani. Wikipedia
1901 - S-a născut Ion Breazu, istoric și critic literar („Lupta românilor din Transilvania pentru limbă”, „Studii de literatură română și comparată”) (m.11.05.1958). Wikipedia
1905 - Un cutremur care a avut loc la Kangra (India) s-a soldat cu moartea a cel puțin 20.000 de oameni. Wikipedia
1906 - După ce a dat semne de activitate timp de aproape un an, Muntele Vezuviu erupe. Erupția vulcanică, care a durat până pe 22 aprilie și a atins apogeul pe 8 aprilie, este cea mai severă din 1631 și a ucis peste 100 de oameni. Wikipedia
1907 - S-a născut chimistul Coriolan Drăgulescu, membru al Academiei Române, membru al Consiliului Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată („Teoria și practica măsurării pH-ului”, „Analiza chimică volumetrică”, „Chimia structurală modernă”) (m.01.06.1977). Wikipedia
1911 - S-a născut Aurel Lambrino, prozator, publicist și traducător (m.04.03.1978).
1914 - S-a născut Marguerite Duras, romancieră, scenaristă și regizoare de film franceză (romanul și scenariul filmului “Amantul”, scenariul pentru filmul “Hiroshima, dragostea mea”) (m.03.03.1996). Wikipedia
1915 - S-a născut Vasile Florescu, teoretician și critic literar („Conceptul de literatură veche”, „Retorica și neoretorica”) (m.14.01.1982).
1917 - S-a născut Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist și poet („Poporanismul: Geneză, evoluție, ideologie”, „Hortensia Papadat-Bengescu”) (m.21.12.1966). Wikipedia
1920 - A fost realizat primul film românesc de desen animat „Păcală în Lună”, cu desene ale caricaturistului Aurel Petrescu. Wikipedia
1924 - S-a născut Lucian Ionescu, ilustrator muzical.
1928 - S-a născut lingvistul Florica Dimitrescu-Niculescu, membru de onoare al Academiei Române. Wikipedia
1931 - S-a născut poetul Petru Anghel („Frumosule fiu”, „Final deschis”, „Firul de iarbă”).
1933 - S-a născut actorul Ștefan Tapalagă (filme: „Elixirul tinereții”, „Aurel Vlaicu”) (m.21.05.1994). Wikipedia
1938 - S-a născut Aristide Buhoiu, ziarist, realizator de televiziune și scriitor. A emigrat în 1984 în SUA (m.17.09.2006). Wikipedia
1939 - Faisal al II-lea devine rege al Irakului. Wikipedia
1941 - Prin decret-lege, Oficiul Național Cinematografic devine o administrație comercială. Wikipedia
1942 - A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar, bibliograf și publicist, membru corespondent al Academiei Române („O istorie a literaturii române”, „Contribuții la bibliografia românească”) (n.23.07.1869). Wikipedia
1943 - S-a născut Dragoș Gănescu, artist decorator și ceramist.
1944 - Bombardament masiv al aviației anglo-americane asupra Bucureștiului, soldat cu mari distrugeri materiale și mii de morți. Wikipedia
1945 - Al Doilea Război Mondial: Teritoriul Ungariei a fost complet eliberat de sub ocupația fascistă, de către trupele române și sovietice. Wikipedia
1945 - Legea nr.260 extinde legislația română pe tot teritoriul Transilvaniei eliberat de sub ocupația ungară, anulând acțiunea legislației ungare. Wikipedia
1946 - O decizie a Ministerului Educației Naționale interzice elevilor din toate școlile de stat, confesionale și particulare orice manifestare politică de partid, atât în școală, cât și în afara ei și desființează toate asociațiile și comitetele alcătuite din elevi, cu excepția comitetelor de clasă și a societăților culturale. Wikipedia
1947 - Are loc premiera piesei „Seringa” de Tudor Arghezi. Wikipedia
1949 - Douăsprezece națiuni: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia, semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO. Wikipedia
1953 - A murit, la Estoril, Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României în perioada 1930-1940 (n.15.10.1893). Wikipedia
1954 - S-a născut Anca Maria Constantinescu, artist plastic.
1955 - S-a născut actorul Valentin Popescu (filme: „Hanul dintre dealuri”, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”). Wikipedia
1958 - Simbolul păcii este afișat în public pentru prima dată la Londra. Wikipedia
1961 - A murit Simion Stoilow, matematician, fondatorul școlii românești de analiză complexă, creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice (n.14.09.1887). Wikipedia
1967 - A murit poeta Mariana Dumitrescu (n.27.08.1924).
1968 - Asasinarea lui Martin Luther King Jr., laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1964, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populației de culoare din SUA, de către James Earl Ray la un motel din Memphis, Tennesse (n.15.01.1929). Wikipedia
1968 - A murit prozatorul Eugen Bălan („Într-o duminecă de august”, „Exerciții”) (n.21.10.1904).
1968 - Programul Apollo: NASA lansează Apollo 6, ultimul zbor fără echipaj din Programul Apollo, pentru a testa configurația unui zbor cu echipaj către Lună. Wikipedia
1979 - A murit Richard Carol Oschanitzky, compozitor, pianist, dirijor (n.1901).
1979 - Președintele Zulfikar Ali Bhutto al Pakistanului este executat. Wikipedia
1983 - Prima misiune orbitală a navetei spațiale „Challanger” (STS-6). Wikipedia
1984 - A murit Oleg Konstantinovici Antonov (în rusă: Оле́г Константи́нович Анто́нов), constructor rus de avioane, renumit pentru construcția cunoscutelor avioane de tip AN-10, AN-24, AN-22, AN-12 (n.04.02.1906). Wikipedia
1990 - La Patriarhie, are loc solemnitatea întoarcerii în scaunul patriarhal, la inițiativa Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a Prea Fericitului Teoctist. Wikipedia
1996 - Ultimul concert al trupei britanice Take That înainte de a se destrăma. Wikipedia
1997 - A fost fondată echipa de fotbal Sheriff Tiraspol. Wikipedia
2000 - Demisionarii din PD, Victor Babiuc, Radu F. Alexandru și George Șerban, au intrat în PNL. Wikipedia
2002 - A început vizita unei delegații militare conduse de viceamiralul James A. King, reprezentantul militar al Canadei în NATO, la invitația șefului Statului Major General al Armatei, general dr. Mircea Mureșan. Wikipedia
2002 - Academia Română a organizat, cu prilejul împlinirii a 136 de ani de la înființare, „Ziua ușilor deschise”. Wikipedia
2003 - A fost inaugurat Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București. Wikipedia
2009 - Franța redevine membru al NATO. Wikipedia
Pagină generată în 0,060303 secunde.