calendarulzilei.eu

S-a întâmplat pe 7 aprilie

În baza noastră de date, se găsesc 9.151 evenimente, dintre care în această zi 41.

aprilie
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30
2025
« Ziua precedentă
Ziua următoare »


  • 1614 - A murit El Greco (Domênikos Theotokópoulos, în greacă: Δομήνικος Θεοτοκόπουλος), pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării (n.01.10.1541). Wikipedia

  • 1655 - Fabio Chigi devine papa Alexandru al VII-lea. Wikipedia

  • 1701 - Declarația mitropolitului unit Atanasie Anghel prin care nu-l mai recunoaște pe arhiepiscopul Bucureștilor ca superior al său. Wikipedia

  • 1772 - S-a născut Charles Fourier, filosof utopist și economist francez („Tratat despre asociația domestică și agricolă”, „Teoria celor patru mișcări și a destinelor generale”) (m.10.10.1837). Wikipedia

  • 1795 - Franța adoptă metrul ca unitate de măsură pentru lungime. Wikipedia

  • 1831 - Împăratul Pedro I al Braziliei abdică în favoarea fiului său, Pedro II. Wikipedia

  • 1862 - Bătălia de la Shiloh din cadrul Războiul Civil American s-a încheiat cu victoria forțelor unioniste. Wikipedia

  • 1863 - Are loc, la Sibiu, un Congres național al românilor, care deleagă zece personalități, în frunte cu mitropolitul Andrei Șaguna, pentru a expune împăratului Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor. Wikipedia

  • 1889 - S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral (Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga), laureată cu Premiului Nobel pentru literatură în anul 1945 (m.10.01.1957). Wikipedia

  • 1893 - S-a născut Vasil Vasilko (în ucraineană: Василь Василько), regizor, actor și pedagog ucrainean (m.18.03.1972).

  • 1915 - S-a născut Billie Holiday, cunoscută și sub numele de Lady Day, cotată de critică drept prima cântăreață de jazz în adevăratul sens al cuvântului (m.17.07.1959). Wikipedia

  • 1925 - S-a născut Oltea Ionescu, pictor de costume și scenograf în filme semnate de Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu, Malvina Urșianu, Mircea Daneliuc (m.25.08.1993).

  • 1927 - A fost efectuată cu succes prima transmisie televizată la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Secretarul Departamentului comerțului din SUA, Herbert Hoover, a ținut un discurs la Washington. Wikipedia

  • 1928 - S-a născut regizorul american de film Alan J. Pakula („All the President's Men”, „Sophie's Choice”) (m.19.11.1998). Wikipedia

  • 1931 - S-a născut actorul Amza Pellea. Reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. Activitatea artistică a fost completată de cea pedagogică (profesor IATC) și de cea administrativă. Creatorul lui „Nea Mărin”, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie, Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vlădica Hariton din „Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din „Croitorii cei mari din Valahia” de Al. Popescu, rolurile din „Tudor”, „Răscoala”, „Haiducii”, „Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”), cât și personaje contemporane (Ailinicii din „Secunda 58” de Dorel Dorian, Manole din „Somnoroasa aventură” de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din „Fântâna turmelor” de Calderon, Horațiu din „Hamlet”, Platonov din „Un Hamlet de provincie” de Cehov) (m.12.12.1983). Wikipedia

  • 1933 - S-a născut Nestor Rateș (Nathan Stessel), jurnalist și scriitor, stabilit în SUA, fost director al Departamentului Românesc de la Radio Europa Liberă. Wikipedia

  • 1939 - S-a născut regizorul american de film Francis Ford Coppola, distins cu Premiul Oscar în 1972 și 1974 („Nașul”, „Apocalipsul acum”, „Conversația”). Wikipedia

  • 1939 - Albania este atacată de Italia Fascistă și este ocupată în cursul aceleiași luni. Wikipedia

  • 1940 - La București a avut loc deschiderea oficială a „Institutului Cultural German”.

  • 1943 - S-a născut Mircea Daneliuc, actor, dramaturg, nuvelist, prozator și cineast total (filme: „Proba de microfon”, „Ambasadori, căutăm Patrie”). Wikipedia

  • 1944 - S-a născut Gerhard Schröder, avocat, lobbyist și om politic social-democrat german, cancelar al Germaniei din (1998-2005). Wikipedia

  • 1945 - S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film și operă (filme: „Weiße Reise”, „Der Tod der Maria Malibran”) (m.12.04.2010). Wikipedia

  • 1945 - Al Doilea Război Mondial: Nava japoneză Yamato, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa (Operațiunea Ten-Go), este scufundată de submarinele americane. Yamoto a fost cea mai mare navă de război construită vreodată. Wikipedia

  • 1947 - A murit industriașul Henry Ford, fondator al industriei americane de automobile, autor al unui nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub denumirea de fordism (n.30.07.1863). Wikipedia

  • 1947 - S-a născut Petru Poantă, critic literar și eseist, membru al grupării „Echinox” („Modalități lirice contemporane”, „Radiografii”) (m.07.09.2013). Wikipedia

  • 1947 - Crearea Partidului Baas Arab Socialist din Siria. Wikipedia

  • 1948 - Crearea Organizației Mondiale a Sănătății. Wikipedia

  • 1952 - S-a născut Nichita Danilov, poet, scriitor și publicist („Arlechini la marginea câmpului”, „Mirele orb”, „În deșert și pe ape”). Wikipedia

  • 1963 - Iugoslavia este proclamată republică socialistă și Josip Broz Tito este numit președinte pe viață. Wikipedia

  • 1964 - IBM prezintă primul model din seria 360. Wikipedia

  • 1967 - A murit lingvistul George Giuglea, membru corespondent al Academiei Române („Elemente străvechi în limba română”, „Din literatura populară de astăzi a Basarabiei”) (n.29.01.1884). Wikipedia

  • 1968 - A murit George Ciprian, dramaturg, actor și om de teatru, considerat un precursor al teatrului absurd și cunoscut mai ales pentru piesa sa „Capul de rățoi” (n.05.06.1883). Wikipedia

  • 1968 - Moare pe circuitul Hockenheimring din Germania pilotul de Formula 1, Jim Clark. Wikipedia

  • 1985 - Lovitură de stat în Sudan. Wikipedia

  • 1987 - A murit Alexandru Bîlciurescu, jurist, scriitor și publicist, autor a peste 30 volume de proză, romane, eseuri (n.13.12.1901).

  • 1994 - Extremiștii hutu au declanșat Genocidul din Rwanda, în care au ucis în decurs de o sută de zile peste 500.000 de opozanți. Wikipedia

  • 1998 - Comitetul pentru probleme sociale al Adunării Parlamentare a CE organizează o audiere în problema Cartei Sociale a Consiliului Europei. Wikipedia

  • 1999 - Fundația Națională pentru Știință și Artă, împreună cu Academia Română, a acordat regizorului Andrei Șerban, Premiul de Excelență în Cultura Românească. Wikipedia

  • 2009 - Manifestații violente au avut loc la sediul Parlamentului și Președinției Republicii Moldova din Chișinău, după anunțarea rezultatelor alegerilor au început Protestele de la Chișinău din 2009 simpatizanții opoziției contestând corectitudinea alegerilor din urmă cu două zile. Wikipedia

  • 2010 - Lansarea televiziunii Publika TV în Republica Moldova. Wikipedia

  • 2017 - După atacul chimic de la Khan Shaykhun, Statele Unite au lansat 60 de rachete de croazieră Tomahawk asupra unei baze aeriene din Siria. Armata siriană a anunțat că loviturile americane s-au soldat cu șase morți și cu importante pagube materiale. Wikipedia



  • « Ziua precedentă
    Ziua următoare »


    Pagină generată în 0,074000 secunde.